23 April 2009

Singuratate in doi

Citeam articolul de aici si gandurile mi-au divagat. Am plecat de la "să mergem mai departe singuri, pustii şi reci, în unul sau în doi" si mi-am amintit acea sintagma "singuratate in doi" care mi se pare teribila. Mie imi suna extrem de trist, de descurajant. Doua suflete care isi traiesc fiecare singuratatea proprie, fiind totusi unul langa altul. Suna ca doua fantome, ratacind printr-o casa goala.

Un cuplu in care se trece si de faza cu aruncatul cratitii in cap (macar aici mai exista ceva pasiune, valvataie umana) si se ajunge la comunicarea rece, impersonala, politically correct: ai cumparat paine, trebuie sa pun scrisoarea la posta, te rog sa duci gunoiul, maine mergem la mama... este un cuplu mort, incremenit in rutina banalului. Pana si ura este o traire, un mod de interactiune: doi oameni care se urasc se cauta, se gandesc unul la celalalt... indiferenta este moarte clinica. Politete si atat. Restul... fiecare cu lumea lui, fiecare cu durerile, tristetile, visele si sperantele proprii. Si totusi alaturi, in camera vecina este acel cineva care ar putea sa le aline, cu care odinioara obisnuia sa rada si pe umarul caruia obisnuia sa se sprijine. Zic eu ca asta doare mai tare decat singuratatea- singuratate, deoarece singuratatea in doi inseamna sa te gasesti prins intr-o relatie condamnata la moarte dar din care nu te poti desprinde. Pentru ca, undeva inca mai speri ca ceva, cumva, undeva... speri ca celalalt va simti, isi va da seama ca si tu suferi... inca nu ai puterea sa recunosti adevarul- si anume ca lumina asta mica a sperantei palpaie din ce in ce mai slab si ca poate pana la urma o face din inertie... Singuratate in doi inseamna sa traiesti fundamental separat, dar totusi impreuna si asta cred ca inseamna moarte lenta: a relatiei si pana la urma a sufletului, inghetat de atata raceala.

2 comments:

Ana said...

cam asa e si gasesc tare incrajator acest post. mai bine in unul:)))

Zu said...

:D