03 December 2010

Maternitatea in al n-spelea ceas

Este un mister pentru mine cum de, in anul de gratie 2010, noi dezbatem o chestiune ca problema maternitatii. Sunt oameni care comenteaza grav aspecte care ar trebui sa fie firesti: ce are nevoie copilul, cat timp are nevoie, cum are nevoie, ce face mama, ce face societatea. Lucruri aparent banale, care se intampla inca de la datul lumii asteia, pentru ca o functie fundamentala a corpului femeii este aceea de a procreea, e "programata" genetic pentru asta si, ma scuzati, viitorul nostru depinde de partea asta... Ok, ca e dreptul femeii sa decida daca doreste sau nu sa o faca, da, este si nimeni nu ar trebui sa ii ia libertatea de a alege daca isi doreste sau nu sa aiba copii, insa dupa ce decide... ma scuzati, ce nu e clar? Ce nu am reusit sa ne dumirim in atatea secole de existenta? Ca e o fiinta neajutorata si cineva trebuie sa fie acolo, in permanenta? Ca trebuie sa ne protejam viitorul pentru ca aici este esenta noastra, ca specie? Ca maternitatea e un miracol si nu o rusine? Ce nu stim, nu ne este clar, nu putem sa intelegem dupa atata amar de timp? 

Fundamentul gandirii ar trebui sa fie altul, unul de intrare in firescul lucrurilor, in datul lor si da, de ocrotire a miracolul nasteri si formarii unei noi fiinte umane in primii ei ani de viata.Cum de nu am reusit, dupa atatea secole de "evolutie" sa intelegem si sa acceptam in cultura noastra firescul maternitatii? Pentru ca, imi pare rau, dezbaterile actuale nu sunt la modul "stim cu totii ca asta e ceea ce e nevoie in varianta optima pentru copil si parintii lui, hai sa vedem cum si cat reusim sa si punem in practica" - nah nimeni nu e absurd, se intelege ca societatea are si alte nevoi si statul musai sa le tina in echilibru pe toate... insa noi discutam "chestiunea mamelor" care sunt obsedate, cer prea multe, au pretentii, sunt niste paraziti ai societatii, nu "produc" nimic util (nu, zau???), sunt suspectate de randament scazut, daca nu chiar inutilitate in campul muncii dupa ce au stat acasa cu copilul. Ah, si ar trebui sa fim recunoscatoare ca ni se permite sa facem unul dintre cele mai naturale lucruri de pe lumea aceasta... bon, are sens, in anul de gratie 2010...

Am reusit sa trimitem un om pe luna dar nu ne-am putut integra frumos si firesc pauza maternitatii in viata de familie, in construirea unei cariere, in modul in care priveste societatea toata aceasta problema. Lucrurile ar trebui construite pentru a facilita, incuraja si proteja toata aceasta "minune" a vietii, dand, desigur, libertatea fiecaruia de a alege cum doreste sa isi traiasca aceasta experienta. .. si noi inca nu am putut transforma alegerile legate de acest subiect in ceva absolut normal, firesc, banal chiar, in optiuni care sa poata fi luate fara niciun fel de discutii: vrei sa stai acasa toata perioada, bine, nu vrei, ok, vrei sa alaptezi, bon, vrei sa alaptezi cumva in public, ok, vrea sa stea tatal cu copilul, vrei sa nasti acasa sau la spital, se rezolva... si tot asa, alegeri simple si atat.

In schimb noi ne regasim in situatia de a ne intreba acum, dupa secole de evolutie si mii de descoperiri uluitoare, care e, dom'le, treaba cu maternitatea...?

Pai care sa fie??!

7 comments:

Diana Cornea said...

Vezi tu, din pacate problema nu e doar "cu maternitatea" ci cu toate micsorarile-taierile de salarii si cu asa zisa criza financiara in care statul se afla (dintr-o lacomie si nepasare acerbe) si de care tot poporul roman este vinovat (ceea ce este o aberatie), dar nimeni nu intelege ca nu doar mame, bunici, tatici trebuie sa iasa in strada ci toti romanii gramada, si cei care au bani (caci or sa ajunga sa nu mai aiba) si cei tineri care momentan nu stiu exact pe ce lume sunt, absolut toti, altfel n-o sa se intample nimic, din pacate. Forta nu sunt mamele, sunt prea putine, este o forta minima, forta este toata lumea. De ce sa fim privati de propriile noastre puteri, avem capacitatea de-a face mai mult si mai bine si nu suntem lasati.
Sper ca nu am batut campii si imi doresc foarte mult ca Ana mea sa creasca intr-o tara care sa nu contina oameni considerati general idioti-indobitociti de sloganul "las ca merge si-asa".

Simona said...

Ai pus extraordinar de bine punctul pe i, asta e o problema foarte mare, a carei gravitate nu o realizeaza majoritatea. Si din care cauza, exact cum spui, viitorul e compromis. Eu am constatat pe propria piele, venita cu mentalitatea din Romania, prima data cand i-am spus sefului ca sunt gravida si ca intentionez sa imi iau tot anul la care am dreptul, sa stau cu copilul, m-am asteptat sa vad priviri chiorase si comentarii, in schimb m-au imbratisat toti si m-au felicitat de parca luasem premiul Nobel. Moment in care m-am uitat eu stramb la ei si m-am mirat de ce se bucura dom'le toti asa? Intre timp am realizat, aici copiii sunt vazuti ca o binecuvantare si ca miracolul pe care il reprezinta intr-adevar. Aici esti masurat nu prin ce functii detii ci prin cati copii ai si cum stii sa ai grija de ei. Toata societatea aici e "family and kid-friendly" si nu sunt doar vorbe, totul e pregatit pentru introducerea "seamless" a copiilor in societate. Lucru pe care il doresc si romanilor cat mai curand... Sa reuseasca sa-si schimbe optica si sa focalizeze pe ceea ce e cu adevarat important in viata.

mariamirabela said...

Excelent articolul, Zu, l-am citit cu sufletul la gura, de mult nu am mai citit ceva atat de echilibrat si de bun simt pe aceasta problema "spinoasa" de care se impiedica toti. Sunt foarte trista pentru ce se intampla in Romania si nu numai in ROmania, sunt foarte trista ca, asa cum spui si tu, oamenii se uita la tine chioras daca alegi sa stai acasa cu copilul un timp care-i mai mare de 4-6 luni si sunt foarte trista ca asta a ajuns sa fie considerat o anormalitate, pe cand intoarcerea la lucru la 4-6 luni de viata ale copilului norma. Cu toate consecintele care decurg de aici: intreruperea alaptatului (din toate mamicile pe care le cunosc si care s-au intors foarte devreme la serviciu, doar una a continuat cu alaptatul, chiar daca ii da copilului cu program ca sa nu o exploateze), o legatura de atasament mai putin puternica cu parintele principal (mama) tocmai pentru ca la cresa nu este o singura persoana care sa aiba grija de el, ci mai multe, copil bolnav de mic pentru ca deh, e normal, a intrat in colectivitate si 2. este hranit cu lapte formula. Si as mai insira cateva efecte, dar nu imi doresc sa ridic populatia in picioare pe acest subiect.

Felicitari pentru articolul excelent, ai putea sa-l trimiti la ziarul ala care defaimeaza alaptarea. ;)

Minica said...

Buna,

Sunt pe aici, insa va citesc de ceva timp si ma regasesc foarte mult.

La mine treaba a stat cam asa:
S-au bucurat colegii, sefii (in principal femei) cand am ramas insarcinata in vara lui 2007.
Am stat acasa fara probleme 2 ani. a fost mirific sa descopar magia, bucuria, greutatea dulce si innaltarea acelei perioade.
Am revenit la serviciu unde am fost primita cu bratele deschise si introdusa in munca din nou ca si cand plecasem doar de o saptamana.
Sefa mi-a spus doua lucruri: unu, ca bine ca m-am intors ca avemmult de lucru si ca doi: nu il mai fac si pe al doilea? Incantata oarecum de flexibilitate i-am raspuns ca ma las in voia Domnului si voi primi cu mare bucurie orice dar pe care mi-l va mai trimite.
Insa...si acum vine partea funny: dupa cateva luni ma promoveaza pe post de conducere (asta ma califica ca un extrem de bun contra-exemplu la spusele marilor doamne ale politicii romanesti care sustin ca daca stam acasa ne deprofesionalizam), insa mi se atrage atentia de catre aceeasi sefa ca ...sa ma gandesc bine daca vreau sa accept sau nu, intrucat nu voi mai putea avea copii...

va las pe voi sa judecati! Eu doar va spun ca am acceptat senina postul si la fel de senina voi primi si orice mogaldeata pe care mi-o va mai trimite Domnul in marea lui bunatate.

Cu drag,

Mini

Si acum ca sa mai indulcim atmosfera va trimit ceva ce am primit si eu azi si mi s-a parut tare funny:

Mos Craciun si Mos Nicolae sustin drepturile mamicilor si ale bebelusilor!
Si incearca sa ii convinga si pe cei mari care nu mai inteleg maternitatea si copilaria.

Uite aici ce a primit Emil Boc de Mos Nicolae:

http://www.scrisoareadecraciun.ro/de-mos-nicolae-pentru-emil-boc

Zu said...

@Diana: of, de-am iesi cu totii... ce ar mai merita sa le scarmanam putin cojoacele... Din pacate nu ne mobilizam noi... si eu una nu am fost atat de descurajata niciodata, pur si simplu viitorul ma cam face sa ma crispez si asta nu e normal la varsta si potentialul pe care il am.

@Simona: Multumesc, eu ma simt usor secata de atatea vorbe goale in jurul meu, nu mai am puterea sa-i ascult si ma sperie orice noua initiativa. Am mai spus ca sunt genul static - am avut ocazia sa plec din tara si nu am vrut - insa astia ma imping rau sa plec :D. Problema maternitatii insa mis e pare ca exista si in alte tari, nu la un nivel la fel de "primitiv", e adevarat, insa nu e doar aici, zic eu. Si nu inteleg de ce este in continuare "un hop".

@Mariamirabela: Multumesc frumos, ma bucur ca lumea a vazut in postul meu exact ceea ce mi-am dorit sa reusesc sa transmit. Da, spuneam mai sus ca problema nu este doar in Romania, desi aici e acutizata, si nu stiu... e sufieicnt sa spun ca ne dam cu stangul in dreptul, crunt, dureros si la modul cel mai stupid cu putinta.

Care e ziarul ala??? Ma tem ca am pierdut ceva pe traseu...

@Minca: ma bucur sa te cunosc :-). Eu am auzit de femei obligate sau momite cu beneficii ca sa se intoarca la munca inainte de a se termina cei doi ani si, mai grav, de persoane care nu angajau femei pe motiv ca "astea fac copii". Ce sa mai vorbim de facilitati si sustinere...

Culmea e ca in general femeile sunt si cele mai rele, in loc sa se sustina una pe alta si sa se ajute, taman ele sunt mai inversunate, cumva pe principiul "si eu am suferit, sufera si tu!", sau nu stiu...

Dar imi place atitudinea ta: u go girl!!! :-))) (si tare mi-ar placea ca scrisoarea aceea sa aiba un efect, cat de mic, dar ma indoiesc).

Ella said...

Stiu ca in alte tari adeseori pentru o functie de conducere sunt preferati cei care au familii. In alte parti, adeseori lipsa familiei, a copiilor poate face un eventual sef sa te priveasca cu suspiciune, ca si cum nu ti-ai lua responsabilitati.

Aici, toata lumea spune ca stam acasa si luam bani degeaba. Si ca toate ar trebui sa avem indemnizatia egala. Dar sta cineva sa socoteasca diferenta de contriburii platite la stat? Platesc ani de zile contributii la stat, dar cand trebuie sa sm grija de copil, lumea spune ca iau bani degeaba? Iar daca ma duc la doctor, nu se uita nimeni la mine fara sa dau ceva. Functionarii de la ghiseu se poarta de parca ar fi mari scule pe bascule, cand eu le platesc salariul?

Sa ma scuteasca!

PS: Eu nu cred ca omul chiar a ajuns pe luna :D Au trecut zeci de ani de atunci .. de ce nu a mai ajuns nimeni? Cred ca a fost o facatura pentru ca americanii sa castige razboiul cu rusii

Zu said...

@Ella: Asta ma necajeste si pe mine, ca am muncit atatia ani ca acum sa fiu tratata drept o lipitoare a societatii: e frustrant pentru ca lucrez si platesc dari la stat inca din facultate, ca mai apoi sa pot beneficia de niste drepturi pentru care am cotizat si sa pot avea protectie sociala.

Hehe, got me la chestia cu luna :D nu stiu ce sa spun: stiu ca exista teorii intregi despre cum cade umbra si tot asa...