10 August 2011

Jurnal de omulet - 2 ani si 6 luni

Doi ani si jumatate - e un nou salt in dezvoltare, un progres pe care imi vine sa il numesc mai degraba "deschidere", caci copilul meu parca a inflorit. E mai sigur pe el, mai "baietel" pus pe sotii, mai curios si dornic sa invete, mai dezghetat, mai descurcaret. Personalitatea lui tot mai puternica iese de dupa fustele mamei si pentru mine e o mirare continua sa o observ si sa ii studiez fatetele: nu sunt eu, nu e nici Bu, e un omulet de sine statator, cu multe asemanari socante, insa una peste alta cu totul si cu totul alta fiinta, una pe care imi face placere sa o descopar.

Luna aceasta, desi eu nu sunt nicidecum grabita sa il pun pe olita (nu vad de ce sa fug sa castig maratonul, asa ca va rog sa nu ma mai intrebati de sanatate pe acest subiect), pe motiv de deranj la stomac si iritatie de scutec am ajuns sa incepem chestiunea scutecului cu susul in jos: copilul meu doarme fara scutec, insa ziua il poarta :D. Adica i-a placut atat de mult ideea, incat cere sa i-l scoatem la culcare, iar majoritatea noptilor nu avem accidente (pentru celelalte exista protectii de pat). Oook... ce pot sa spun, ma mai gandesc cum sa tricotez restul povestii.

Apropo de povesti: daca mai citesc o singura data povestea din Cars eu declar oficial ca o iau razna, devin maniaca si dau foc studioului, producatorilor, marketingului si, mai ales, traducatorului care a incropit cartea de la Biblioteca Adevarul. Filmul nu ii place (nici mie, l-am pus o singura data si mi-a ajuns, multumesc), insa din toata colectia Disney Clasic i-a casunat taman pe cartea cu masini, asa ca in fiecare seara la culcare incerc sa tricotez dupa imagini o poveste care altfel nu are cap si nici coada, asa de prost e scrisa. Dar, da, vestea buna e ca citim la culcare. Si citim si in masina, pentru ca omuletul are o colectie de 4-5 carticele din cele cu poze mari, ba cu animale, ba cu fructe, ba cu mijloace de transport si le citeste cu mare placere in timp ce conducem prin lumea larga. Cum le citeste? Ah, asta e o adevarata distractie, caci singurul lui interlocutor sunt eu, fie ca sunt copilot, fie ca ma chinui sa sofez (uneori printr-un trafic infernal, alteori cu 120 la ora pe autostrada)... si dialogul este invariabil de tipul:

- Maaami!
- Poftim iubitule
- O-titi!
- Aaaa, e un trenulet acolo?
- Da!
- Maaaami!
- Poftim.
- 'Oio!
- Aaa, ai vazut un vapor?
- Da, 'oio apa!
- E si apa acolo? Vaporul merge pe apa , mama.
- Da, 'oio apa! Mnamnam 'oio apa!
- E ceva de mancare pe vaporul de pe apa?
- Da! vine raspunsul satisfacut ... si asa o tinem in continuare, minute bune in care studiem curiosi carti pe care ma chinui sa le invat pe dinafara, caci daca sunt la volan si nu, nu stiu la ce animal se refera (era o caprioara, doh!) e in stare sa ma intrebe obsesiv de n mii de ori. Uneori am senzatia ca ma testeaza :D, pfff. Dar e bine, isi formeaza limbajul, zice mintea mea obosita.

Ii place tare mult sa deseneze si se chinuie sa respecte conturul. Nu ii iese mereu, insa in fiecare dimineata se arunca pe masuta (cea nou cumparata :D) pe care stau creioanele si cartea de colorat, mazgaleste ceva si apoi imi arata triumfator .

Mai are o "preocupare" absolut naucitoare pentru mine: pentru ca eu l-am invatat ca atunci cand vede o mizerie pe strada, in special "caca" de caine, sa ocoleasca si sa nu "calce in", well, el face asta constiincios, insa mai intai se opreste si imi arata obiectul cu pricina, explicandu-mi pe un ton trist ca ala e "wow-wow pi", mizerie de caine. Asa ca, vreau nu vreau, iata ca in parcursul nostru de la gradinita pana acasa inventariem cam toti rahatii de caine.

Tonul trist se aplica si la orice masinuta fara roti sau stricata cumva - mi-o aduce cu o figura distrusa, ce mai, compasiune pura, si imi arata amarat rau ca masina e stricata, vai noua, cautand usor impacientat in jur roata lipsa, poate o repara mama in mod miraculos (daca are si roata, mi le aduce pe amandoua, masina schioapa - tratata ca o pasare beteaga si bucatica lipsa, presupus salvatoare).

Au aparut si partile negative (moment in dezvoltare si influenta gradinitei?): a inceput sa nu mai dea jucariile (faza cu posesiunea e in floare, lucram la asta, ce sa facem) si da in mine (nu tare, ci cam cum ai da "leapsa" la joc) insa loveste, ca semn al frustrarii si neputintei cand nu ii convine ceva (ah, ce urasc partea asta, ce sa fac???).

Ce mai face? Mananca zmeura din curte, ba chiar alearga sa o culeaga singur cand poate; se descalta singur, dar mai inspre sufragerie, asa; spala toata gasca lui Mickey Mouse, care a ajuns sa faca baie cu el si, deh, sufera; are parca tot mai mult curaj si incredere in fortele proprii si isi testeaza limitele; insista sa isi cocoate singur motocicleta in portbagaj; zice si face diferenta mare-mic, insa la el sunt "uau!" (exclamat pe un ton entuziast, in acord cu dimensiunile mari pe care se presupune ca le are obiectul respectiv) si "mi", egal mic. Avem si "baii" care inseamna "baie" si se exclama vesel nevoie mare pana si in Bricostore, topaind agitat intre cazile expuse acolo si comentand dornic "baiii A'pi!"... dar si "mamaii" care este "mamaie", asistenta medicala de la gradinita si, in general, se pare ca toate cuvintele noi din aceasta perioada au un savuros "ii" la coada, de Bu si cu mine radem infundat cand mai auzim cate unul nou.

Stam mult afara, plecam des din oras, bantuim, cum ii spun eu - deh, sa ne facem plinul pentru iarna ce va veni, cand ne vom inchide in casa si vom juca jocuri. Acum exploram, facem cu mana pisicii din vitrina, mutam camioanele la salina, cotobaim dupa zmeura sau pur si simplu ne oprim langa un bumper de viteza si stam acolo minute bune, sa vedem cum fac masinile opa peste el (ah, musai sa fac rost de un scaun micut, pliabil, usor de transortat :D).

15 comments:

maria said...

macar merge cu scaunul micut usor pliabil? ca la noi descoperirea lumii inseamna sa ne urcam de 147 de ori pe un skateboard, de 213 ori pe o trotineta si tot asa

Zu said...

:-)) Hmmmm... imi dai o idee, skateboard n-am incercat. Acum procesey trecerea la chestiile cu pedale, desi cred ca mai degraba anul viitor o sa ii dam de capat. Voi inca sunteti la faza "cu mama langa mine", la noi mama sta deoparte, ca e cu "nu, mami" si dat din manuta a respingere, asa ca pot sa ma reorientez profesional catre statuile alea nemiscate din piete, care se bataie cand le pui un ban in palarie. Stoicism si imblanzirea diavolilor personali la greu :-)).

maria said...

nuuu, avem momente de pleaca de langa mine, dar mi-e frica mie ca se pune uegent in cap de pe skate

mariamirabela said...

Off, ce ma enerveaza blogger, am luat-o pe urmele Mariei. Sunt o multime de bloguri pe care nu mai pot comenta, iar cand pot si eu imi sterge comentariull fluviu pe care-l facusem.

Spuneam ca si Degetzica loveste (intotdeauna doar pe mine), urmare a actiunii bunicilor care faceau "na-na" la obiectele de care se lovea sau se impiedica (pana cand am prelucrat familia ce si cum sa spuna), dar si pentru ca a vazut copii in parc si pe mine care ii mai dadeam cate una peste fundulet cand ne alergam in joaca sau cand imi scapau nervii din frau (offf, rusine sa-mi fie!). Eu ignor total aceste manifestari, iar cand ea se incapataneaza sa-mi administreze o corectie o intreb de ce face asta, caci mamica o mangaie, nu o loveste. Functioneaza de minune, mult mai bine decat exclamatiile oparite ale bunicii care o determina sa loveasca si mai abitir, doar asa, pentru spectacol.

Mamiţuni said...

La multi ani, omulet vorbaret!

Zu said...

@Maria: dar stie sa se dea? Ca eu ma gandeam la o trotineta din cele mici si simpatice, dat ma tem ca nu va intelege prea bine conceptul cu impins cu un picior asa ca am zis nici sa nu-l bulversez prea tare si sa insist pe moment pe pedale.

Zu said...

@Mariamirabela: Cum adica nu poti comenta? Hait, asta nu stiam - ce se intampla?

Interesanta ideea cu "mama managaie", eu ma gandeam sa ma arat trista, ca ma doare, auch sau asa ceva... sincer, nu prea stiu cum sa abordez problema mai ales ca eu la origine sunt si genul mai iute din fire, si, well, daca nu era vorba de un copil, care mai e si copilul meu, reactia e sa scot flacari pe nari :-))... ceea ce evident nu merge, asa ca ma controlez, ok, pfff, dar imi caut un tip de comportament-stas si inca nu m-am prins care functioneaza.

Asta cu "na-na" nu o stiam, e prima data cand o aud, asa ca la noi sigur nu e o cauza, probabil ca in cazul nostru e exemplul dat de alti copii (baietelul prietenei mele face la fel si cred ca el e sursa) dar mai cred si ca la noi e vorba de neputinta, frustrare, furie... sentimente pe care nu stie cum sa le gestioneze, sa le exprime si ma tot gandesc cum sa abordez problema asta, cum sa ii explic, ce sa ii explic.

Zu said...

@Mamituni: Oh, suntem departe de dialogurile savuroase care ma distreaza enorm de fiecare data cand le citesc pe blogul tau... Incep insa sa ma intreb cum o sa fie cand o sa vorbeasca "fara oprelisti" si o sa turuie ca o moara stricata, cu mii de intrebari si teorii - oare o sa rezist :D? Eu sunt o vorbareata incurabila si tare imi e ca m-a mostenit.

maria said...

zu nu stie, evident, se suie cu totul si de aia cade. sau o impinge, si iar caderile pot fi frecvente

mariamirabela said...

Zu: nu pot comenta la Simona, la Raluca de pe alexcreste, la maria am incercat aseara si nu a mers... Pur si simplu apar publish si nu vrea, dau preview si nu se intampla nimic si tot asa. Am inteles ca sunt useri care nu pot comenta la mine, deci nu-s doar eu "stricata". Eu ma gandesc sa-mi cumpar un domeniu si o gazduire, macar sa stiu pe cine trag la raspundere.

Anonymous said...

si eu patesc la fel cu comentariile.nush ce are blogger.sa creasca mare puiul mic!onixa

lore said...

ce frumos creste! sa fiti sanatosi cu totii!

Zu said...

@Mariamirabela: si eu vreau domeniu, dar cum sa ii spun, ca Zu nu mai merge...?

Zu said...

@Anonymous: multumesc, eu inca nu am patit nimic, dar tot aud de probleme. Chiar ma gandesc la o mutare, dar inca nu stiu pe unde sa o apuc.

Zu said...

@Lore: multumim, la fel :D. Deja am momente in acre ma uit la el si ma gandesc cand s-a facut atat de mare... e socant, parca mai ieri era un bebe pufos si azi deja e un baietel, un omulet.