Jurnal de bebeluna (2 luni)

Bebeluna creste... ca in povesti, cat altii in trei luni aduna ea in doua: are 5600 g si 62 cm, surprinzator pentru noi care eram invatati cu copil mic si alte dimensiuni. Dar e bine, e sanatoasa si se vede ca ii merge bine.

Ieri a facut doua luni si am fost la vaccin: prima surpriza majora pentru mine, pregatita sa o aud urland minute bune dupa intepatura - ei bine, nu, a plans putin si gata, i-a trecut incredibil de repede si apoi a dormit linistita in carucior (?) asa ca m-am putut plimba in voie prin magazine (medicul de familie e intr-un mall, mdap, no kidding).

Domnisoara a inceput sa zambeasca si sa gangureasca si imi place enorm sa o vad cand se trezeste binedispusa si "are chef" sa socializeze: se vede pe ea enuziasmul cand ne apropiem si incepem sa-i vorbim, sa ne prostim in toate felurile, topiti de drag si morti de incantare. Atunci zambeste larg, cascand cumva gurita a placere, ochii i se lumineaza si incepe sa se agite a alint, da din maini si din picioare, se foieste toata, ca atunci cand te intinzi bucuros si cu rasfat la soare. E monumentala si ma tot chinui sa o filmez dar nu imi iese, ca nu ma vede bine de dupa aparatul foto, pff si nu interactionam...

Pentru ca, da, vede si deja se uita la cateva jucarii agatate si le vorbeste, chiuie si ofteaza la ele, ba chiar le mai nimereste cu cate un sut scurt (si tresare singura, surprinsa :D). O distractie intreaga sa o urmaresti sau doar sa ii asculti cascada de sunete si foiala marunta si agitata, caci e intr-o continua frenezie maini-picioare.

Si e lacoma, disperata sa isi indese pumnisorii in gura, daca nu gaseste suzeta. Insista, cauta, tocaie, suge cu pofta... ba chiar isi tine singura suzeta sa nu-i cada :D.

De trei zile e mai bine si cu stomacelul - in continuare ce se aude si se simte daca pui mana pe el, pfff, bolboroseste... - insa parca s-a mai potolit putin, mai prind si eu cateva momente de liniste in care sa-mi aduc aminte cine sunt si ce fac pe lumea asta, pentru ca pana acum a fost crunt, am atins un prag in care imi ceda tot corpul si simteam ca ma atinge depresia. Nu stiu daca e o perioada de acalmie (menita sa ma fraiereasca pe mine :D) sau o ameliorare permanenta, cert este ca macar am apucat sa-mi reincarc si eu putin bateriile si lumea mea a capatat la loc ceva nuante de roz optimist. Chiar daca noaptea trecuta nu a dormit de la 3 la 7... who cares, asta e mizilic dupa ce deja ai mai crescut unul, am antrenament la nesomn: cu urletele, suferinta ei, trezirea din 20 in 20 de minute si caratul pe umar incontinuu a 5kg si jumatate nu ma descurc.

Pare sa se fi linistit in general: de unde inainte tipa dupa mancare imediat ce se trezea, de alergam disperata prin casa nestiind ce sa pregatesc mai intai (medicamente etc), iar la masaj-baie totul era numai urlete, acum avem timp si de un "buna dimineata" si doua zambete, la masaj se intinde ca o pisica rasfatata iar la baie se supara doar cand o scoti. Progrese majore zicem noi si respiram adanc - am trecut cateva hopuri luna asta :D!

Am si mutat-o in patutul ei, cu caruselul mama-gasca (interlocutor perfect pentru gangureli) si perna-norisor, dar de dormit adoarme si doarme pe unde apuca: pe noi, in carucior, in bouncer, la noi in pat, in patul fratelui ei, cocotata pe masa din bucatarie (in fine, pusa in ceva, evident), in scaunul de masina etc...

Ii place mult afara si ne plimbam ore intregi, stam prin parcuri si incercam sa intram in casa cat mai tarziu - ii e bine asa, se vede treaba ca dincolo de urletele si durerea de la stomac lucrurile sunt bine, creste frumos, progreseaza si pana la urma asta conteaza, in timp se vor aseza toate, trebuie doar sa inspir-expir adanc si sa ma bucur de cat de dulce e copila mea.

P.S. V-am spus ca ador cum arata degetelele ei de la picioare, ca niste perlute mici insirate una dupa alta??? :D