Jurnal de bebeluna (6 luni)

Cu o zi inainte ca mandra sa faca 7 luni, sa scriu si eu jurnalul de 6 luni, nu??? :D Deh, ce sa fac, a fost o luna plina-plina rau. Dar mandra e bine, e foarte bine, creste grozav si s-a schimbat mult. Asta nu inseamna ca a renuntat la atitudinea "off with their heads!", nope, dar a inceput sa o mai mascheze, a decoperit si ea ca vorba dulce e mai eficienta.

E prima luna in care s-a mai oprit din cresterea nebuna: e pe la 8,5 kg si o lungime de 70-72 cm - poarta haine de 9-12 luni. 

Are deja un dinte iesit si se pregateste al doilea. Sta in fund singura, fara probleme, nu mai cade in lateral inca de pe 6 luni si o saptamana, doua. S-a prins si cum sa se lase pe burta din pozitia sezut: se scurge cumva, delicat, nu mai cade otova inainte. Ba chiar isi si scoate mana de sub ea si executa si cate o rasucire, dupa care isi agita piciorusele in aer si chiuie, mandra nevoie mare de ce a reusit. Ii place la nebunie sa topaie (tinuta de cineva, ca singura nu poate) si rade cu gura pana la urechi de incantare. Baga totul, absolut totul in gura, curioasa. Cinci minute doar sa o lasi si gaseste ea ceva nou de ros: ori fura o masinuta de la fratele ei, ori trage repede o revista de pe masa aflata langa scaunelul ei, intotdeauna trebuie sa fim foarte atenti. Cand vede ceva ce o tenteaza incepe sa freamate toata, tremura de nerabdare. Isi doreste din tot sufletul sa prinda telefonul meu si sa-l bage in gura (nope, asa ceva nu se va intampla, mami). Incearca sa comunice cu noi si scoate cele mai simpatice sunete posibile, tot vocalizand - atunci cand e multumita trilurile sunt pur si simplu adorabile, te topesti cand o auzi. Insa si urla, urlaaaa de iti vine sa te duci si sa nu te mai intorci. Inceputurile diversificarii in special au fost ceva mai dificile, acum ne-am mai intrat si noi in ritm... dar domnisoara urla cand nu vine mancarea suficient de repede, cand se infunda tetina si, disperare, urla cand se goleste biberonul :-)). E lacoma si mananca repede, ii curge sucul de fructe pe barba si se ineaca, dar nuuuu, nu da drumul la biberon, nu si nu! Cand vede ca dau drumul la robot pentru a pasa fructe sau legume, aaa, stie ca e ora ei de masa si incepe sa trepideze in scaun.

Ne iubeste si ne pupa (= adevarate ventuze), ne trage de par, ne cerceteaza cu manutele ei curioase, lui Bu ii fura ochelarii de pe nas (mie nu, ciudat) si ne cearta cand trece prea mult timp si nu o bagam in seama. Cand Bu vine acasa stie ca urmeaza o tura de joaca asa ca incepe sa gangureasca incantata insa imediat o da pe vaicareala daca il vede ca iese din camera. Fratele cel mare este studiat cu uimire muta: tot ce face el este impresionant, mind blowing. Strainii sunt simpatici daca e mami in raza vizuala, sau, mai bine, daca e la mami in brate atunci cand ii vede prima oara. Atunci le si zambeste, ba chiar accepta sa stea si la ei in brate si sa se joace putin impreuna. Atitudinea mea conteaza major, asa ca am grija sa zambesc laaarg de fiecare data, ca sa se prinda ca "e de bine, mami, e de bine" - doar ca de multe ori asta inseamna fata mea incremenita intr-un zambet crispat si tamp, de exemplu atunci cand ii dau sa manance, pfff, ce nu fac mamele, zau:-)))...

Dimineata ne plimbam cam doua ore si ea doarme linistita, uneori iesim si seara, depinde de vreme - ii place mult afara. Acasa are jucarii preferate si le jumuleste cu sarg, dar simt ca e intr-o noua faza, trebuie altceva, poate alte jucarii, dar cred ca mai ales ceva exercitii fizice, nu stiu, poate are nevoie sa "exerseze" diverse miscari pana cand ii vor iesi - btw, cred ca isi doreste sa stea in picioare insa cum fundul atarna cam greu, well, nu-i asa usor :D. Ii place mult la baie si sa se balaceasca. Adora sa o plimbe tati in brate si cand se opreste incepe sa dea din picioare, agitata si nerabdatoare sa plece din nou la drum. E frumoasa (zic eu :D) si mai tot ce face e motiv de uimire pentru noi: ne dam coate ca doi copii pusi pe sotii si ne distram de ce gaselnita i-a mai trecut prin cap. Cand o pun langa mine i se lumineaza fata de incantare. E cel mai frumos lucru posibil, mutrita ei stralucind pur si simplu de fericire... cum era aia? priceless, pur si simplu priceless.

Mdap, ca la intalnirile de dependenti: sunt mama ei si sunt cazuta in fund dupa ea :D.