Caftim snitele

Acum mii de miliarde de ani am citit la Mara un post in care spunea cum l-a pus pe Max sa bata snitele. Si ce sa vezi, la comentarii ii cam sarea lumea de gat ce de ce/ cum/ exploateaza copilul sau eu stiu ce ii mai facea. Whatever, eu jur ca de atunci am trait cu dorinta secreta sa ajung sa imi bata mie copilul snitelele (bine, bine, carnea pentru ele...). Sa gatim impreuna. Sa se descurce atat de bine, ah, ah.

Duminica a fost acea zi. A venit topaind pe langa mine, ca el vrea sa ma ajute. Aaaaaa! m-a palit revelatia si mi-am adus aminte de postarea aceea, wow, pai eu fac fac snitele (da, da, am invatat), acum e momentul!... si i-am raspuns zambind: ooo, da, sigur ca ma poti ajuta, dragul meu. Ia, stai tu frumos aici, iti da mama carnea si tocatorul si uite ce v-a trebui sa faci. I-am pus sortul de bucatarie si intai copilul s-a uitat cam sui la ce faceam insa apoi s-a pornit sa cafteasca bietul pui cu un sarg de au iesit urmele de la ciocan si pe tocator iar carnea era zdrentuita toata si stravezie - am facut cele mai subtiri snitele ever!

Ce conteaza, am facut "snitele cu urme de pui" dar copilul meu a batut carnea, ha! :-)))