Prima jumatate de zi am fost convinsa ca sunt creatoarea prajiturii-care-mi-a-omorat-sotul. Am incercat sa ii explic bietului om ca nu vroiam sa scap de el, insa ii era mult prea rau ca sa ma asculte. Atat de rau incat am chemat Salvarea, care a dat verdictul: enterocolita. A, bon. Ati mancat ceva ou ieri? Da, un sandvici la birou.
Eh, well, prea tarziu pentru deja condamnata prajitura pe care o banuisem de toate cele. Realitatea e ca mancase mult din ea si ca si eu paream sa ma simt usor rau, dar bon, eu mancasem si vinete inainte si mi-or fi picat mai greu si oricum sunt de ieri incoace cu spatele in pioneze (rau-rau) insa copiii care au mancat si ei au ramas la raceala pe care o aveau deja, altceva n-au patit. Apropo de raceala: ce bine m-am simtit astazi in varianta "stalpul familiei" pastorind peste oile mele aflate toate acasa: unul clatinandu-se alb si aratand ca si cum imi pregateste o vizita la spital si ceilalti doi cu nasurile curgand si mult prea multa energie pentru incovoiata de mine care abia reusesc sa stau dreapta sau sa ma asez!
Peste toate acestea, de dimineata trebuia sa vina cineva sa ne instaleze un filtru de apa - minunat, minunat cum se nimerise asta fix in tot balamucul nostru, cu noapte nedormita pentru ca cea mica nu putea respira si sotul complet scos din functiune! In fine, cum s-a apucat sa umble pe sub chiuveta, cum s-a spart o teava si a tasnit apa peste tot. Dupa care am sters cu mopul. Si cu carpa. Si cu mopul apa care tot iesea de sub mobila. Si a venit cineva sa repare. Si a lucrat doua ore. Teoretic a reparat si da, corect, nu mai curge apa de sub chiuveta insa acum nu mai curge nici la chiuveta, ca sa stim o treaba. Nu mai am apa deloc. Bun asa. Vine si maine.
No comments:
Post a Comment