Pishutriile

Cand eram mica asa spuneam la bijuterii - "pishutrii" :D. Acum, cam am fata mandra si cotofana, vad ca atenteaza de zor la averile mele greu stranse, cu pietre grele si relativ valoroase, frumoase, cu ape si sclipiri in lumina soarelui dar... ale mele, mama! Asa ca i-am cumparat zdranganele sclipitoare, roz, translucide - bratari de copila. Si le insira tacticoasa pe brat, isi mai trage si o bluza peste cap (doar peste cap, ca bratele nu stie sa si le bage), isi mai tranteste si un colant/dres (ce ii pica in mana) in jurul gatului, pe post de fular, si pleaca la plimbare, Coana Manda prin casa. Uneori mai pride si cate o caciula. Sau macar un pantalon, tot aia e. Daca mai nimereste si bocancii mei sau macar papucii fratelui mai mare, aspectul de zuza e definitivat.

Azi ne-am jucat cu catelul de plus. E febletea ei, inhatat din Ikea si carat in brate tot magazinul, nu i-a mai dat drumul. L-am luat acasa, ce sa facem, acum  armata noastra de plusuri s-a completat cu un catel, dar bon, il iubeste domnisoara. Iubire mare, zic. Totul pana cand m-am gandit sa ii pun bratarile catelusului, in joaca - s-a uitat luung la el, s-a dus la raft si a luat cutia in care tinem zdranganelele si mi-a facut semn sa le scot pe toate si sa le pun la locul lor, in cutie. Cotofana isi vroia inapoi comorile, se pare ca nu e dispusa sa le imparta. Nici macar cu un catel de plus...