Diminetile mele

Geamurile larg deschise lasa sa intre racoarea diminetii si ciripitul pasarelelor. Sa dorm toata noaptea cu geamul deschis iar dimineata sa las sa intre in casa aerul racoros, sunetele matinale si soarele bland de la primele ore ale zilei... nu stiu ce anotimp mai e asta, insa e preferatul meu. Cand pot sa dorm cu geamul deschis si nu e nici prea cald si nici prea frig ci e taman bine :D.

Iar momentul meu preferat: diminetile de weekend cand orasul e inca amortit de lenea unei zile libere sau, si mai bine, cand e vacanta si toti pleaca, fug la munte sau la mare si Bucurestiul ramane al meu, doar al meu. Atunci orasul redevine frumos, pentru ca e frumos, insa cumva aici toata lumea parca doar vine sa munceasca zi-noapte si sa faca bani, am uitat sa traim frumos si il sufocam si ne sufocam cu totii in el.

In astfel de dimineti insa... ard de nerabdare sa ma sui in masina, sa conduc alene pe bulevardele largi si stradutele cu miros de tei aproape pustii pe care nu se grabeste nimeni si sa fug in parc. La primele ore ale zilei, cand inca e racoare si soarele nu arde prea tare, in parc, unde miroase a umed si iarba si frunze. Sa ma plimb, sa merg cu bicicleta sau doar sa stau pe o banca, ori pe iarba. Astea sunt diminetile perfecte, cele in care trag aer in piept si imi incarc bateriile pentru toata ziua/ toata saptamana.