Drama de ieri

Cand a auzit ca avem supa-crema, a declarat ca lui "nu-i place" supa-crema si ca NU mananca. N-am apucat sa zic ceva de genul "de cand, de unde, hai sa gusti" pentru ca s-a intors pe calcaie si s-a dus la el in camera. Sus in pat.

Iesire dramatica din scena.

Si asa a inceput...

Intai ca nu stiam ca nu-i place supa-crema, dimpotriva, ii placea mult... dar bon, e o faza din care mai avem destule: azi mananca x aliment, maine il uraste din tot sufletul (???). Apoi ca dansa a vazut pastilele ei, din care papa una pe zi si doar una (ca doar sunt medicamente, deh) si din care o mancase deja pe cea din ziua respectiva. Balamuc! A inceput sa urle ca ea vrea pastila. Eu, cu explicatii despre medicamente si toate cele... Ea, cu datul cu fundul de pamant. Eu o tineam pe a mea. A vazut ca nu se intelege cu mine asa ca s-a intors si ea pe calcaie si s-a dus dupa el, in camera, sa-si planga impreuna de mila.

Nah, doi dintr-o lovitura - de unde pana atunci ne intelesesem de minune si facusem desene cu lipici si resturile de la ascutirea creioanelor, acum amandoi erau in plina drama. M-am retras in sufragerie relativ nauca si gandindu-ma ce sa fac, in timp ce ii auzeam susotind dincolo.

Bebeluna isi dorea sa se suie in patul lui, in care nu urca inca pentru ca e sus (e pat suprapus) - probabil ca asa intelesese ea, ca acolo e locul jelaniei supreme si incerca sa il imite pana la capat pe fratele ei. Smecherul cel mare stie ca nu sunt de acord cu asta, asa ca a trims-o la mine cu mesaj: sa-mi spuna ca vrea si ea in patul de sus siiii sa imi transmita si mesajul lui "spune-i ca am stomacul gol".

Zis si facut. Pas-pas, apare creata mica, cu mutra inocenta: "Mamiii, v'eau sus!". De partea cu stomacul lui gol uitase, asa ca din off (aka de sus, din patul unde se refugiase) se aude vocea lui "si spune-i ca am stomacul gol!!!".

Nedumerita, carliontata pleaca fara sa mai astepte raspuns, oricum nu intelegea ea prea bine ce si cum, insa primeste lamuriri suplimentare: "ii spui lui mami ca vrei sus SI ca eu am stomacul gol, ai inteles?!. "Da!" zice mandra mea incantata, dupa care apare iar in sufragerie: "Mamiii, v'eau sus!" si... nimic... asa ca iar intervine vocea lui "spune-i ca stomacul meu e gol!!!". Bref, povestea se repeta de vreo trei ori, eu deja muream de ras in fata mutritei inocente a zanei, copilul cel mare realizeaza ca are o problema serioasa de comunicare cu propriul mesager asa ca se prezinta singur in sufragerie sa ma informeze pe un ton lacrimogen ca "stomacul meu e gol".

No bine, i-am propus sa guste din supa (de linte, facuta cu putina afumatura, chiar era f. buna) si concluzia e ca a dat gata un castron intreg declarand de cateva ori ca "e delicioasa". Iar bebeluna a uitat complet de pastila, cu toate plimbarile astea cu mesajele pe care le tot pierdea pe drum.

The end.