09 March 2015

Vineri

Vineri a fost ziua care poate sta linistita la loc de frunte in topul zilelor cu emotii. Intai pentru ca teoretic nu stiam dar de fapt aflasem intamplator (cand esti cumva implicat in partea de "bucatarie" e cam greu sa mai ai surprize :D) ca e musai sa ma duc eu sa iau copilul mare de la gradi. Pentru ca... 8 martie. Deci emotii, clar.

Mbine, doar ca pana atunci avusesem o noapte pur si simplu oribila, cu cea mica tusind cam la fiecare 10 minute (mnope, nu exagerez), chinuita si de un pui de febra. Jumatate de noapte l-a terminat pe Bu, jumatatea cealalta am dormit la propriu ea in brate (si stand cam in fund), dimineata am aflat ca ne trebuie un medicament care, vai ce incantare, nu se mai gaseste pe piata. As in NU, chiar NU, nici picior de Flixotide. Pe verificate: ghici cine patrula pe vijelia incredibila de afara pe la trei farmacii si apoi suna de  nebuna la toate retelele de farmacii din oras? A, sa nu uitam de iarna in toata regula ce se declansase afara - ningea de zor (s-a si asternut ceva zapada) si batea vantul ingrozitor. In fine, cu greu am localizat o cutie la o persoana careia acum ii ridic statuie de fiecare data cand ii fac aerosol copilei si tata, ajutor nepretuit, a strabatut jumatate de oras in cautarea ei (eu eram acasa cu copila). Deci emotii din belsug.

Apoi tata mi-a spus ca la pranz are programare la doctor - dorea sa faca un control pentru ca in ultimul timp il supara ceva la ochiul drept. Bun. Doar ca peste nici doua ore aflu ca... nu e bine, e dezlipire de retina si doctorita l-a trimis direct la spital pentru o operatie urgenta. What??? Operatie de urgenta? Operatie? Urgenta??? Evident, cele mai mari emotii ale zilei. N-am cuvinte sa descriu tot ce am trait in acea dupa amiaza. Stres maxim, agitatie, telefoane, oameni minunati care m-au ajutat, alte telefoane si mesaje si intr-un final tata operat pe la 10 noaptea.

In paralel, cu inima in plin balamuc pentru ca inca nu aveam idee cine, unde si cand il va opera pe tata, am plecat la gradi - stiam omuletul ma astepta. Acolo, emotii suplimentare: amenajasera un perete cu mesaje de la fiecare copil si noi, mamele, dupa ce ne topeam in fata zambetelor lor largi, a florilor si a cadourilor primite, incercam sa ghicim care e "descrierea" noastra. Amuzant si mega emotionant intr-o zi in care deja eram cam "lovita" (fix atunci mi-a sunat telefonul si am aflat ca s-a stabilit, tata urma sa intre in operatie in aceeasi zi).

Voila cum sunt eu, in viziunea copilului :D:

 

Asa ca da, vineri, clar, o zi de neuitat. Operatia a trecut cu bine, bebeluna are medicamentul "rarisim" si nu mai tuseste ca in noaptea "de groaza" iar eu imi citesc mesajul ca pe o comoara ascunsa, incercand sa inteleg uimitoarele conexiuni facute de copilul meu :-)).

No comments: