Dialog foarte matinal

Prima ora a diminetii, copilul mare si cu mine incercam sa ne mobilizam pentru o noua zi de scoala bantuind cam haotic prin casa, amandoi adormiti. Usor exasperata, il interpelez:
- De ce umbli descult, ai papuci de toate formele si culorile! (are mai multe perechi)
Se opreste nauc, dar brusc interesat:
- Culorile?
- Eh, e o expresie... explic eu monosilabic
Ezita, proceseaza intens si apoi declara complet confuz:
- Nu inteleg ce sunt expresiile...

No Gravity (it was meant to be :D)

Am cautat special poza aceasta. E din 2013 - copilul meu avea patru ani si parea tentat sa se suie pe "toate cele" din parcuri asa ca l-am dus la escalada, sa vedem daca ii place. I-a placut, a vrut, de atunci am inceput aventura. Doi ani mai tarziu, vad pe fb ca se deschide un nou club in Bucuresti, un concept interesant, cu escalada si trasee la inaltime - aveam sa aflu mai apoi ca am fost una dintre primele persoane care au dat like :D. Sigur ca am dat, escalada si... mmm am citit ceva si despre ateliere de orientare urbana, da, vreau sa stiu mai multe.

Coincidenta face ca am primit o invitatie de la Parenting PR la deschiderea oficiala clubului, iar sirul meu de coincidente nu se opreste aici pentru ca... pe domnul din imagine l-am regasit la NoGravity. El este cel care mi-a convins copilul sa escaladeze prima data peretele de mai sus, no bine, iata ca si de data aceasta a stiut cum sa-i vorbeasca si cum sa puna problema, de baiatul meu a numarat nici mai mult nici mai putin decat 20 de ture cu tiroliana. Initial mi-am spus ca se va plictisi repede, nu pare un spatiu extrem de mare (desi am incaput foarte bine un grup generos de parinti si copii)... insa nu, nu mai dorea sa plece acasa (cred ca am plecat penultimii) :-)!

No Gravity a fost mare hit pentru noi - e foarte bine amenajat, sigur (!), ingrijit facut (atentia la detalii este impresionanta), cu oameni pasionati si dedicati, totul in culori vesele, cu desene reusite si inedit realizate (cu elemente neconventionale) iar tema intregii sali e simpatica - copilul a identificat si numea planetele din Sistemul Solar inainte sa apuc eu sa ma dumiresc ce si cum. Mi se pare o varianta foarte buna pentru zilele in care cautam activitati indoor.

Si ai mei? El intai si-a invins reticenta - copilul meu e reticent, la inceput ezita, analizeaza, se retrage... e nevoie intotdeauna sa ii lasi timp si spatiu (asta apropo de ce ne-a povestit  psihologul de la Smartbox  Family, despre cum ii ajutam pe copii sa gestioneze situatiile noi). Dupa ce am depasit momentul 0 a escaladat de zor, nu i-a mai trebuit nimic altceva. Iar ea, prea mica inca pentru escalada (se recomanda de la 4 ani in sus), a mancat tot ce a putut manca ;-))). Cand o cautai, ea era langa masa - asta pana cand s-a prins ca existau si niste prajituri intr-un frigider... ce sa zic, de la aperitivele "spatiale" a trecut la savarina, apoi s-a reintors la gustarile sarate pentru ca in cele din urma sa manance si un ecler. Nu acasa nu mananca asa haotic si nici atat de mult :P. Si apropo de gustari: setul de pachetel de scoala primit de la Tupperware este motivul pentru care am facut eu sandviciuri si am spalat cate un mar zilnic pentru scoala copilului de atunci incoace... pfff.

Si sa nu uitam: 20 de ture cu tiroliana, da? Nu obosise, mai dorea, dar oamenii se mai duc si ei pe la casele lor...

Lupul?... Sa plece!

Copiii mei continua sa ma uimeasca. Ce sa zic, sunt o mirare, o surpriza si o incantare (de cele mai multe ori :D) si, clar, au mostenit gena familiei cu "welcome to the jungle" combinata cu "we're all mad here".

Bref, lupii aia (care ne bantuiau in clan si mai cadeau si in wc ca tolomacii) nu mai sunt de actualitate. S-au dus, nu se stie unde, in lumea personajelor imaginare, disparuti sunt (pe veci?) si parea ca se asterne praful pe menajeria imaginara a copilului meu. Pana zilele trecute, cand, aflata la volan fiind, m-am prins ca el gesticuleaza si masaie si fasaie in spate... Oook, ce se intampla, am intrebat eu... A, nu vorbeam cu tine, dirijam armata noastra! mi-a raspuns omuletul concentrat.

Armata what??? Soc maxim: avem o armata??? Oameni inregimentati? Da, iata ca avem... propria noastra armata care ne urmeaza cu loialitate pe oriunde ne ducem. Este o armata moderna si descurcareata, se pare, pentru ca de exemplu in acea zi in care noi eram cu masina ne urmarea cu masinile proprii (mai multe, da???) iar in alta zi cand eram in parc cu bicicleta "armata noastra" era pe aleea alaturata (cand ne-am indreptat spre masini a fost dirijata si ea rapid spre masinile proprii, evident).

Acum eu ce sa zic? Ca sunt fericita ca nu e nevoie sa ii hranesc pe toti, imaginari fiind. Ca e bine ca se descurca singuri cu transportul. Si ca nu, nu pot sa spun ca ma simt mai in siguranta de cand stiu ca pe urmele mele se afla in permaneta o armata intreaga.

Ah, si pot sa adaug linistita la asta singurul cantec pe care l-au preluat copiii mei dintr-un desen animat. Elsa? Let it go? Mnah, nimic de genul, noi suntem mai pe gothic, asa. Pentru ca sa iti vezi copilul carliontat mergand prin casa mormaind in barba cuvinte ca "Rusine!', sau "Deceptie!!!"... e cel putin socant initial si sigur menit sa-ti inveseleasca ziua. Mai ales daca i se adauga si el cu un "Sa plece!" hotarat. Cantecul, the one and only auzit vreodata lalait prin casa, e din Simba - Lion King 2 si e probabil cel mai vesel de la Disney :D


Altfel, cu muzica stam bine. Avem doua hituri pe care le ascultam obsesiv, la cererea publicului mic si foarte mic, melodiile lor preferate, desigur: